Psihologie medicală, ediția a doua, revizuită

Atlas intraoperator de chirurgie oncoginecologică
January 4, 2018
Marketingul îngrijirilor de sănătate – curs universitar
January 4, 2018
Atlas intraoperator de chirurgie oncoginecologică
January 4, 2018
Marketingul îngrijirilor de sănătate – curs universitar
January 4, 2018

Psihologie medicală, ediția a doua, revizuită

Autori: Ovidiu Popa Velea, Liliana Diaconescu, Alexandra Mihăilescu, Mihaela Pană, Carmen Truțescu, Mara Jidveian Popescu, Aurora Frunză

Titlu: Psihologie medicală, ediția a doua, revizuită

Descriere: Cartea de față reprezintă ediția a doua, revizuită, a Compendiului de Psihologie Medicală, apărut la Editura Universitară „Carol Davila”, în anul 2016. Prezenta apariție editorială oferă o versiune mai clară și mai ușor de înțeles a variantei inițiale, precum și o actualizare a noțiunilor prezentate.

Titlul volumului a fost modificat, astfel încât cititorul să poată stabili propria sa perspectivă asupra cărții: compendiu, îndreptar, manual sau chiar prieten, în complexul proces de însușire a noțiunilor de psihologie aplicată în medicină.

Cele șase capitole ale cărții, sunt, în ordine: psihologia medicală, domeniu interdisciplinar; stressul psihic; abordarea multifațetată a bolii din perspectiva Psihologiei Medicale; relația medic-pacient; corelații psihologice ale durerii; elemente de consiliere și psihoterapie.